Ilie Dumitrescu - nimic de pierdut?

Adăugat la 11 august 2010
Trimite pe: Yahoo

Ilie Dumitrescu devine astăzi al 12-lea antrenor al echipei Steaua Bucureşti, în ultimii 9 ani, "epoca Gigi Becali". După Piţurcă, Hagi, Lăcătuş şi Dorinel Munteanu, Ilie Dumitrescu este ultimul din seria de simboluri ale clubului care intră în tocătorul de antrenori care a devenit Steaua de când s-a aciuit acolo vampirul de reputaţie.


Devine tot mai greu de înţeles de ce acceptă gloriile fotbalistice ale Stelei colaborarea imposibilă cu Gigi Becali şi finalul (proxim) murdar care a devenit deja tradiţie?

În primii ani de domnie Becali, să antrenezi Steaua mai putea fi un titlu de nobleţe. Succesele clubului în anii '80 mai puteau colora cartea de vizită a antrenorului. Steaua se lupta la titlu (a şi câştigat de două ori campionatul, în 2004-05, 2005-06) şi participa în competiţiile europene. Acum, însă, ce motivaţie mai poate găsi cineva să se alăture unui patron instabil emoţional, mai mereu la limita legalităţii în exerciţiul contractual şi indiferent faţă de regulamente şi bune practici? Sigure sunt numai laudele ipocrite de la început şi ligheanul de lături de la sfârşit. De ce mai spune cineva "Da"?

 
Ilie Dumitrescu - nimic de pierdut?
Sursa foto: 1

Cele mai noi feţe


Răsvan Radu

Răsvan Radu

director general Unicredit Ţiriac Bank
PRO
2
CONTRA
4
Mişu Negriţoiu

Mişu Negriţoiu

director general ING Bank România
PRO
3
CONTRA
3
Florin Talpeş

Florin Talpeş

preşedinte Softwin
PRO
8
CONTRA
3

Cele mai noi comentarii

prea mult spus despre un text pentru un cantec... »
Si ar fi contat?... »
ambalaj... »
Autentificare:
Username:
Password:
Nu ai cont? Inregistreaza-te