Cristina Anghel - 50 de zile de greva foamei

Adăugat la 12 octombrie 2010
Trimite pe: Yahoo

Biancăi din Petroşani i-au trebuit câţiva ani şi nişte operaţii estetice pentru a deveni "blonda lui Bote", apoi "Bianca lui Bote", în fine, astăzi, Bianca Drăguşanu, cea mai mediatizată vedetă din România. O învăţătoare din Caracal a avut nevoie de 50 de zile de greva foamei pentru a deveni Cristina Anghel, un reper vizibil şi, probabil, mai semnificativ pentru societatea românească de astăzi.


Cu un simţ politic mai bun decât al politicienilor, jurnaliştii au surprins şi au valorificat din plin, în zilele din urmă, potenţialul exploziv al situaţiei de la Institutul Paulescu, din Bucureşti. De 50 de zile în greva foamei, învăţătoarea Cristina Anghel, de 51 de ani, protestează faţă de arbitrarul care domină sectorul public şi sistemul judiciar din România, cu două ipostaze concrete: aplicarea diferenţiată a legii privind majorarea salariilor în învăţământ şi reducerea intempestivă a salariilor în sectorul de stat.

Adriean Videanu - cinism sau raţiune

Fostul ministru al Economiei, Adriean Videanu, a ieşit (a fost scos?!) încă o dată în evidenţă, printr-o nouă declaraţie nefericită. Cu siguranţă, vă amintiţi de formularea neglijentă din interviul acordat site-ului renne.ro, care a permis ziariştilor să speculeze titluri de genul: "Ministrul Adriean Videanu susţine că ar putea trăi cu un salariu de profesor, de 15 milioane de lei vechi şi şi-ar întreţine şi soţia şomeră şi copilul student". De această dată, pus în faţa posibilităţii ca greva Cristinei Anghel să se încheie tragic, fostul ministru supralicitează: "chiar dacă ar mai intra o mie de cadre didactice în greva foamei, nu se va schimba nimic".

Greva, în toate manifestările ei, este o formă de şantaj, iar autorităţile sunt obligate să evite cedarea în faţa acestuia. Mai mult chiar, autoînfometarea este o specie de terorism în care violenţa se aplică pe propriul organism, cu scopul de a impresiona asistenţa, întru o anume finalitate. Greva foamei este, deci, un demers nerezonabil, pe care orice funcţionar cu logică l-ar trata exact ca domnul Videanu. Ce ar însemna ca statul să cedeze la fiecare grevă a foamei iniţiată de câte un nemulţumit? Haos.

"Cinism", titrează RealitateaTV, punând faţă în faţă riscul ultim al femeii în greva foamei, cu acel "nu se va schimba nimic" al liderului PD-L. Videanu s-ar face vinovat de ignorarea sfidătoare a suferinţei Cristinei Anghel, pentru că refuză să ia în discuţie argumentele acesteia, acceptând chiar şi finalul cel mai sumbru.

Aparent, avem o situaţie care face evident, încă o dată, clivajul dintre două moduri adverse şi ireductibile de a percepe realitatea: Guvern vs Opoziţie, stat vs moguli etc. Domnul Videanu este, în cele din urmă, cinic sau raţional, în funcţie de modul în care cel care pune eticheta interpretează protestul învăţătoarei din Caracal.

Cristina Anghel - între şantaj şi eroism

Şantajul înseamnă utilizarea forţei sau ameninţarea cu utilizarea forţei pentru a obţine un avantaj. Cristina Anghel nu cere însă doar creşterea salariului ei. Presiunea simbolică pe care o exercită, prin sacrificu de sine, nu se opreşte numai la beneficiile pe care le solicită pentru ea şi pentru colegii ei. Dacă lucrurile ar fi stat aşa, am fi putut vorbi de şantaj, iar raţiunea ne-ar fi obligat să nu cedăm. Să discutăm (ceea ce politicienii nu fac!), dar să nu cedăm.

Cristina Anghel face greva foamei şi îşi riscă viaţa în numele unui principiu: dreptul fundamental la predictibilitate legislativă, într-un stat de drept. Ea ameninţă cu distrugerea de sine pentru ca legea să fie aplicată. Sunt principii esenţiale pentru fiecare dintre noi, prea ades încălcate, în perioada din urmă. Sunt principii pe care jertfa ei le poate reactiva în cei mai mulţi dintre noi. Aceasta este forţa simbolică pe care Cristina Anghel a acumulat-o în ultimele 50 de zile. Ea este acum deţinătoarea simbolică a dorinţei de dreptate, a speranţei că domnia legii mai poate fi reinstaurată. Dacă ea moare în numele unor idei, ea moare în numele celor care cred în ele, ceea ce îi obligă pe aceştia la acţiune. Aceasta se cheamă eroism.

Politicianul care lipseşte

Cinismul funcţionează ca atare atunci când vine din partea cuiva care este perceput că ar avea putea să facă dreptate şi, în mod nejustificat, nu o face. Domnul Videanu, ca politician de frunte, este în această situaţie. Dar nu este singurul, pentru că tot acolo sunt ceilalţi membri ai PD-L. În grade diferite, politicienii din opoziţie sunt şi ei în aceeaşi situaţie, cu atât mai mult cu cât, în parte, au contribuit la crearea impasului acuzat de Cristina Anghel. În cele din urmă, noi, cu toţii, suntem vinovaţi de cinism, în măsura în care rămânem simpli privitori ai dramei pe cale să devină tragedie. Dar lucrurile sunt încă şi mai complicate!

Adriean Videanu spune că, dacă învăţătoarea din Caracal moare, "nu se va pune problema unei responsabilităţi politice". În faţa puterii simbolice acumulate de Cristina Anghel, prim-vicepresedintele PD-L spune "pas" şi se descalifică astfel ca om politic. Pentru că rolul politicianului este tocmai să administreze puterea în societate, într-un mod non-violent. El trebuie să cartografieze centrele de putere (forţă brută, financiară sau simbolică), să negocieze raporturile dintre ele şi să le sistematizeze. Politicienii nu sunt doar administratori ai statului, atunci când sunt la guvernare, şi rezerve ale acestora, atunci când se află în opoziţie. Ei sunt relee prin care circulă puterea şi au obligaţia de a împiedica supra-acumulări ce pot duce la explozie socială.

Deocamdată, presa reuşeşte mai mult decât să paraziteze spectacolul. Ocupă, în numele nostru, al cetăţenilor neimplicaţi, spaţiul de putere pe care politicienii îl lasă descoperit. Se deschid, astfel, noi oportunităţi pentru vehiculele extravagante ale puterii: extremişti, radicali, populişti etc. Cine va fi cel care va valorifica primul această demisie a politicienilor? Presa este pregătită să-l consacre, cu un "Forţa fie cu tine!" livrat în prime-time.

 
Cristina Anghel - 50 de zile de greva foamei
Cristina Anghel - 50 de zile de greva foamei
Sursa foto: 1, agenda.ro

Cele mai noi feţe


Răsvan Radu

Răsvan Radu

director general Unicredit Ţiriac Bank
PRO
2
CONTRA
4
Mişu Negriţoiu

Mişu Negriţoiu

director general ING Bank România
PRO
3
CONTRA
3
Florin Talpeş

Florin Talpeş

preşedinte Softwin
PRO
8
CONTRA
3

Cele mai noi comentarii

prea mult spus despre un text pentru un cantec... »
Si ar fi contat?... »
ambalaj... »
Autentificare:
Username:
Password:
Nu ai cont? Inregistreaza-te